Regasire

Aleile mintii tale sunt atat cele mai cunoscute cat si cele mai misterioase drumuri pe care le vei parcurge de-a lungul timpului. Te plimbi pe ele in fiecare clipa in care respiri, nu conteaza daca esti treaz sau daca visezi. Tot ce se petrece in timpul zilei urmaresti, asimilezi, asculti, simti si toate elementele care te inconjoara devin parte a fiintei tale. Ajungi la anumite momente care reprezinta puncte de rascruce in viata ta si atunci totul devine un mister. Asimilezi in continuare dar mintea nu iti poate filtra totul. Te fortezi sa iti continui drumul insa nu realizezi ce se intampla cu tine, cine sunt ceilalti, ce inseamna totul pentru tine si cum te incadrezi in noul tablou din care faci parte. Uneori simti ca pierzi controlul, insa acest control nu il pierzi asupra lucrurilor din viata de zi cu zi, ci asupra gandurilor, trairilor si sentimentelor tale. Drumul pe care trebuie sa il urmezi devine incetosat, se face intuneric si ai de multe ori tendinta sa te opresti.

Acela este momentul in care trebuie sa te asezi pe bancuta din gradina sufletului tau si sa faci o retrospectiva. Sa iti permiti tie sa iei o pauza. Sa te opresti din ritmul pedant in care ai intrat si nu mai poti iesi. Sa digeri incet ce s-a petrecut, ce se petrece si ce ti-ai dori sa urmeze. Asculta o melodie, pierde-te in ritmul ei, gandeste-te la toate lucrurile care ti s-au intamplat de-a lungul timpului si te-au adus unde esti in momentul de fata. Ce te face pe tine sa fii tu. Daca nu reusesti sa te regasesti, nu te va regasi nimeni, pentru ca nimeni nu te cunoaste in totalitate. Toate vorbele care au fost aruncate spre tine, toate pietrele care te-au ranit, toate reusitele si tot ce te-a crescut sunt elementele care ti-au dat o directie. Tu ti-ai structurat mintea si sentimentele in functie de varietatea de evenimente si interactiuni de care ai avut parte de cand te-ai nascut si pana la momentul actual. Echilibrul pe care il cauti de multe ori nici nu trebuie sa fugi dupa el, ci sa il lasi sa te gaseasca, sa te cuprinda ca o briza usoara de primavara cu aroma de flori de mai. Opreste-te. Mintea poate fi inselatoare. Dar va fi inselatoare atata timp cat ii permiti. Mintea ta esti tu.

Asculta vocea aia micuta care iti vorbeste din spatele tuturor angoaselor cu care te confrunti. Este vocea versiunii tale adevarate. Asculta-ti constiinta si inima. Ratiunea omului nu este intotdeauna un punct de sprijin, de-aceea exista acel bob in fiecare persoana care se numeste speranta. Speranta unei vieti frumoase, a unei evolutii, a unei imbunatatiri din toate punctele de vedere, mai ales a ta ca om. Speranta nu lipseste din nimeni, ci doar privirile unora nu mai sunt mai indreptate spre ea. Atata timp cat iti aduci aminte ca toata viata ai evoluat, ai devenit versiuni mai bune ale tale, acela va fi momentul in care ii vei permite linistii sa se aseze. Indiferent ce se intampla in viata asta, ramai tu. Tu, cel care te-ai adus in punctul din prezent. Tu care ti-ai permis sa traiesti, sa visezi, sa crezi, sa iubesti, sa suferi si sa iti faci viata asa cum ti-i dorit. Sa macar sa te asezi pe macazul cu directia buna. Si daca nu ai gazit inca macazul, continua sa il cauti. Insa, tine minte, in cautarile tale, mentine-te pe tine asa cum esti si retine ce ai vrea sa devii. Este cu putinta, de asemenea, sa nu stii exact ce ai vrea sa fii, ce fel de om iti doresti sa devii, dar asta nu este un lucru rau. Cel mai important este sa nu te pierzi, sa nu lasi frica sa te invaluie si cu pasi micuti sa luminezi aleile din mintea ta, sa te cunosti si iti dai directia cea mai buna. Asculta-te. Linisteste-te. Va fi bine. Nu conteaza ce se intampla de-a lungul vietii. Important este sa nu uiti ca totul va fi bine. Asta te face un om puternic. Nu credinta in ceva palpabil (bani, casa, notorietate), nu credinta ca va fi cineva care va veni sa te salveze. Persoana sau evenimentul care te va salva va veni daca ii vei permite sa vina. Si vor veni. Poate chiar au venit, dar nu reusesti sa vezi padurea de copaci.

Din pacate, in zilele noastre oamenii nu mai stiu sa se linisteasca. S-au obisnuit sa traiasca intr-un ritm agresiv, sa nu mai asimileze elementele ce-i inconjoara si de aceea ajung sa se piarda, sa fie condusi de valurile din jur si sa se piarda pe sine. Trebuie sa invatam din nou sa dormim. Sa visam. Chiar si in momentele in care suntem treji. Reveria este ce ne tine in viata, ce ne da acea sclipire care ne face pe noi sa fim noi. Visele, inspiratiile, placerile si dorintele noastre reprezinta suma noastra ca oameni, iar daca le pierdem, ne pierdem pe noi. Viata noastra este o versiune a tot ceea ce am acumulat din experiente. Nu iti pierde visele. Nu te pierde pe tine.

Va las cu o melodie.