Vlastare (povestea nucului)

De-ai fi tu salcie la mal… crengile firave ti s-ar rupe, vantul si valurile vor incerca sa te doboare, insa vesnic vei creste alte si alte ramuri mai puternice pana vei deveni de nestramutat.

Asa si sufletul omului. In viata suntem trecuti prin mii si mii de incercari ce simtit ca ne doboara la fiecare experienta neplacuta, insa rezultatul este unul benefic. Durerea dupa ce trece intremeaza. Fenomenul de maturizare este de multe ori unul care testeaza rezistenta sufletului. La inceput tinzi sa privesti lumea printr-o prisma pura, in care exista bunatate, ajutor, speranta, iubire si prietenie neconditionate. Si totusi, cu cat inaintezi in varsta incepi sa descoperi partile lugubre al vietii, sabia cu doua taisuri de care oricat ai incerca sa te feresti tot te va atinge si va lasa urme – unele la suprafata, altele cicatrici adanci de care nu vei reusi vreodata sa te descotorosesti oricat ai incerca. Si le vei vedea oricat ai incerca sa le acoperi, cu fiecare ocazie in care se va repeta experienta care ti le-a provocat.

Ai momente de durere. Momente in care iti vine sa urli, sa spargi peretii care brusc se apropie prea mult de tine, sa bagi mana in piept si sa smulgi inima de la locul ei doar sa nu mai simti taieturile care nu vor pur si simplu sa se inchida. Confruntarea cu realitatea obiectiva te scoate din cuibul cald din minte de multe ori fara iertare. Intri apoi intr-o stare latenta, provocata de socul pe care l-ai suferit, asteptand sa se stinga de la sine suferinta pana ajunge la stadiul de amintire. Acela este momentul de tranzitie, cel in care incerci incet incet sa integrezi trauma suferita in fiinta ta, sa ii gasesti cumva un loc in sertarul de evenimente importante in viata ta, care ti-au marcat cresterea, maturizarea. Cu cat trece timpul, cu atat sangerarea se opreste, rana se inchide, pojghita se transforma intr-un strat dublu de piele, se intareste, tinde sa se transforme intr-un petic de armura.

Unii oameni se lasa inveliti cu totul de acea platosa si lasa numai anumite puncte din suflet nedescoperite, insa sunt mici ca niste pori. Greu ajunge cineva sa ii observe. Alte suflete lasa loc vlastarelor sa apara. Armura le va proteja radacinile care pornesc din ranile trecutului, insa ramurile sperantei si a innoirii sufletului vor continua sa creasca. Asemenea unui arbore care oricat a fost incercat de furtuni, chiar daca i-au fost rupte crengi, chiar daca s-a rupt de la jumatatea trunchiului, a rezistat intemperiilor si a renascut. Aceasta este povestea nucului pe care il am  in partea din spate a casei. De fiecare data cand ies pe terasa nucul ma intampina, falindu-se cu primele lui fructe. Nucul acela a fost la inceput o biata ramura in pamant. Pe masura ce anii au trecut, odata cu ridicarea casei a avut de infruntat furtuni, materiale de constructii, caramizi aruncate spre el, a fost sfasiat, rupt de la jumatate, a avut parte de doua cicluri de revenit la starea initiala, aceea de un biet bat infipt in pamant. Cand a fost descoperit de catre mine speranta pe care am avut-o in el a fost in singura frunza care i-a ramas agatata, inca verde. L-am lasat in locul in care era. Cu cat a trecut timpul am vazut cum acel biet vlastar a inceput zi de zi sa se inalte. Am vazut cum trunchiul a inceput sa capete o forma si crengute noi sa apara.  Timpul a trecut, iar indiferent de ploi, de vant, de frig, copacelul a crescut in continuare si isi urmeaza calea fireasca spre a deveni un arbore demn de toata admiratia.

Asa si sufletul omului. Cu fiecare incercare, oricat de grea, renastem, ne intarim, ne infigem radacinile cat de adanc putem in pamantul numit viata si dupa fiecare lovitura primita ne regeneram, ne schimbam directia de crestere fara oprire. Cu cat te confrunti cu mai multe situatii cu atat inveti sa faci fata provocarilor care vin spre tine, oricat de dificile ar fi. Nu te opri din crescut. Rezista furtunilor care iti apar in viata, nu sunt acolo decat sa faca zgomot.

Va las cu o melodie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: