De cu zi de cu noapte partea a 2a

Si a mai trecut un an… Trebuie remediata problema raritatii postarilor, zic si eu 🙂 Sa tii un asa-zis jurnal online nu este cel mai simplu lucru pe care un  om il poate face. Daca te rezumi la ideea de a avea un blog care sa iti oglindeasca intr-o anumita masura ceea ce zace in sufletul tau inseamna sa te expui. Sa iti dezvalui rabufnirile. Rabufniri de bine, de rau, nostalgii si rani. Uneori nu poti face acest lucru nici macar de fata cu oamenii cei mai apropiati. Insa, intr-un mod ciudat, intr-un spatiu virtual in care aproape oricine are acces te poti cumva simti in siguranta. Poate pentru ca acolo iti permiti altfel de exprimari, nu ca in lumea reala. Atunci cand ai conversatii fata-in-fata esti constrans sa te exprimi in asa fel incat ceilalti sa te inteleaga. Trebuie sa utilizezi un anumit tipar. O persoana intelege mai bine cand ii spui verde in fata ce ai in minte, pe cand cu alta trebuie sa iti masori cuvintele, sau sa pui totul dintr-o perspectiva in care stii ca ar pricepe. Si la cati oameni sunt pe pamantul asta, peste la fel de multe perceptii sau conceptii poti da. Insa in spatiul virtual poti avea luxul de a te exprima in felul tau. Chiar daca sunt anumite constrageri sociale (de bun simt, spre exemplu) poti alege… sau? 🙂

Ce inseamna sa fii expus?

Domeniul in care activez la acest moment este unul care inseamna expunere. Expunere la pareri, critici, persoane din diferite medii, elemente care nu presupun o constanta. Expunerea este prin definitie accesul la inconsistenta si vorbesc aici despre imperiul instabil al schimbarii constante de imagine, opinii, perceptii. Tot acest amalgam de elemente transforma omul intr-un cameleon. Asa cum aceasta specie isi schimba culoarea in functie de mediu ca si mecanism de autoaparare asa reactionam la lumea exterioara si noi la randul nostru. Asa cum un cantaret ca sa isi asigure succesul trebuie sa se muleze dupa stilul acceptat de majoritate asa si fiecare dintre noi ne schimbam atitudinea, hainele, personalitatea in functie de contextul in care ne aflam, insa nu doar pentru a supravietui, cat si pentru a ne urma visele, aspiratiile.  Insa inima… Ce facem cu inima?

Din momentul in care apari pe lume esti intr-o transformare continua. Cand esti copil percepi lumea prin ochii parintilor si apropiatilor. Cand ajungi adolescent suferi o criza, sufletul si mintea incep sa se contureze, incepi sa procesezi din ce in ce mai multe informatii pana cand se formeaza un stil al tau, creat din amalgamul de stiluri pe care le-ai vazut in jurul tau. Cand ajungi adult incepi sa te lupti pentru a-ti pastra integritatea sufletului. Procesul de mentinere a unui anume statut in societate afecteaza intr-o mare masura inima si dorintele pe care le ai. Cand iti propui un anume tel trebuie sa joci dupa reguli, insa respectarea lor si schimbarea pe care o suferi zi de zi in functie de situatiile in care esti expus ajunge sa iti deformeze traseul si felul in care te percepi pe tine ca persoana. Poate ajunge sa iti schimbe aspiratiile, scara valorilor, te poti pierde in miile de interactiuni si nuante de camuflaj. Poti ajunge la un punct in care totul sa fie prea mult, sa te pierzi prea tare in valurile care te lovesc zi de zi si sa te transformi intr-o placa de lemn ce pluteste intr-o mare infuriata.

Este important sa ai o ancora. Sa iti pastrezi farame din ce a marcat procesul tau de transformare. Un stil muzical, o culoare, un lucru de care stii ca nu te-ai plictisit vreodata. Acela reprezinta ancora ta. Atata timp cat reusesti sa pastrezi constant in viata ta un element care iti face inima sa tresalte, poti sa iti mentii sufletul intreg. Cand iti pierzi visul te pierzi pe tine. Sunt de acord cu faptul ca oamenii evolueaza, oamenii au aspiratii si isi doresc sa se dezvolte din toate punctele de vedere, ca vor sa se apropie din ce in ce mai mult de ce ii face fericiti. Insa, din dorinta de a creste pot sa piarda contactul cu ceea ce ii defineste, cu lucrurile marunte care o data ii faceau sa se simta vii. Iar cand realizeaza ca au ajuns sa fie definiti doar de ce ii inconjoara si dispare ce aveau autentic, inima incepe sa se erodeze, sufletul devine intangibil, mintea isi seteaza parametrii care ajuta doar sa functioneze corpul. Sunt unele persoane care atunci cand ajung la acest punct se trezesc si incep sa sape dupa visul pierdut. Dupa melodia aia frumoasa care ii facea sa planga. Dupa poza de la mare in care cerul era atat de senin incat gandurile se transformau in pasari care pluteau lin pe albastrul reflectat in valuri.

Totul se rezuma la intoarcerea la sine. Incearca sa nu te pierzi. Pastreaza-ti sufletul intact, visele dezvolta-le dar nu uita de ele. Asculta-ti inima… ea ramane cu tine pentru tot restul vietii tale 🙂

Va las cu o melodie

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: