A strange sensation

frumosAm un obicei de a mă uita peste poze și filmări din perioada liceului, facultății, drumețiile pe la munte, bucățele care îmi însumează trecutul. Recunosc, îmi place să mă plimb din când în când prin amintiri. M-a surprins când am descoperit o filmare de pe vremea liceului când eram cu două prietene foarte apropiate la mine în apartament, stăteam și cântam la chitară. Eu băteam acordurile melodiei, una dintre ele făcea solo-ul, cântam mai precis melodia de la Coma, ”Cântă-mi povestea”. Am rămas uimită cât eram de prinse, de serioase, ne-am pus sufletul acolo să ne iasă bine melodia, era cel mai important lucru de la momentul respectiv.

După ce s-a terminat filmulețul m-am gândit la ce a urmat după. Cât am crescut, prin ce am trecut, la cum s-a desfășurat povestea noastră mai departe. Iar lucrul care m-a surpins cel mai tare a fost acela că acum, 8 ani mai târziu, facem exact același lucru, chiar dacă viețile noastre au trecut prin transformări colosale de la momentul filmării. Dar este important că am imortalizat clipa. După ce m-am uitat la filmare am început să stau și să  mă uit ușor mirată în gol. Mă gândeam la ceva dar nu știam la ce. M-am pierdut în senzații și parcă am avut moment revelator, dar care era revelația? Știi la ce mă refer?

Există momente în viața tuturor când se oprește timpul în loc. Stai și asculți o melodie sau doar te uiți pe o poză, apoi te fură peisajul și ai o senzație ciudată, de parcă te-a lovit o idee, o descoperire, dar nu poți pune punctul pe ”i”. Nu știi exact ce simți, nu știi exact la ce te gândești, dar este acel moment în care ai un soi de realizare. În cazul meu gândurile au început să capete o formă după ce am încercat să găsesc o linie de care să mă agăț. Și am ajuns în punctul în care am început să îmi fac o imagine despre unde anume m-a adus viața. Mai ai parte de clipe în care faci un briefing al trecutului, al transformărilor prin care ai trecut și ajungi să te întrebi ”Și acum ce urmează?”. Dar nu este o întrebare pusă în sensul în care nu mai știi ce să faci mai departe, ci ești curios de ce anume se va întâmpla în continuare. Și apoi te cuprinde un sentiment prin care ești determinat să faci cumva să apară mai repede noile experiențe, îți dorești să vezi prin ce aventuri vei mai trece, vrei să faci cât mai multe lucruri care să se transforme în momente memorabile. Cred că acesta este punctul în care temerile de zi cu zi îți dispar brusc și te gândești cu melancolie, dar curaj, la drumul care ți se poate așterne.

Eu privesc momentele astea revelatoare, să le zicem, ca fiind de o importanță majoră. Când treci printr-o relație importantă, sau printr-o pierdere, când ai perioade în care trăiești anumite sentimente la intensitate maximă și te lași prins de vârtejul de obligații și probleme zilnice, tinzi să uiți de clipele cu adevărat importante prin care ai trecut și care te-au adus în punctul în care ai ajuns la situația de față. Niciodată nu știi unde te poate aduce viața. Am rămas perplexă când m-am gândit că de la puștoaica de clasa 1 cu ochelari, aparat dentar și codițe de școlăriță voi ajunge să pierd și să câștig în același timp atâția prieteni, că voi trece prin atâtea locuri, că voi învăța atâtea lucruri, că voi avea atâtea momente de tristețe și de bucurie, că voi călători prin atâtea locuri și că voi ajunge chiar să locuiesc în 4 locuri diferite. Și povestea încă nu s-a încheiat. Însă pot susține că sunt multe aventuri de care am avut parte până la 24 de ani și mă pot mândri cu ele. E adevărat, nu tot drumul a fost presărat cu petale de trandafir, însă toate experiențele însumate, bune și rele, m-au făcut să devin ceea ce sunt acum. Acum, întrebarea este: What’s next? Sunt conștientă de faptul că încă mai sunt foarte multe lucruri de învățat și se vor aduna alte și alte povești care mă vor îmbogăți ca om și curiozitatea chiar îmi este stârnită, pentru că știm cu toții cât de plină de surpirze este viața.

Tocmai din acest motiv consider că este important ca orice persoană să stea într-o zi de duminică și să se uite puțin peste poze. Și să zâmbească. Să își amintească și să înceapă să lucreze la a-și crea amintiri noi. Chiar dacă momentele prin care treci acum nu par a fi importante, ele contribuie la the big picture. Luați aminte la versurile melodiei de mai jos 🙂

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: